Menu

Satira
A 13-A PENSIE

Medicii vor bani mai mulţi, iar profesorii, poliţiştii, angajaţii de la CFR şi alţii le ţin hangul, arătând dojenitor cu mâna la buzunarele oripilant de goale.

Toată lumea vrea portofele doldora şi salarii obeze, pe motiv că actualele sunt indecente. Cine nu-şi doreşte trai pe vătrai şi milioane fără număr? Pensionarii? Ei bine, cineva s-a gândit şi la ei, dar nu neapărat pentru că leşină de dragul lor, ci pentru că-i bat alegerile la uşă, mai mai să spargă încuietoarea.
Este vorba despre senatorul de Buzău Constantin Popa, autor al mai mult proiecte de lege minunate, unele rămase proiecte, altele aprobate într-o dungă. El propune Parlamentului să legifereze a 13-a pensie, în special pentru românii obişnuiţi numai cu mărunţis după o viaţă de muncă. Astfel, românii vii a căror pensie nu depăşeşte salariul minim brut pe ţară ar putea primi a 13-a pensie, o singură dată pe an, în cuantum egal cu salariul minim. Pensionarii cu puls, cu venituri ceva mai răsărite, cuprinse între salariul minim brut şi salariul mediu brut pe economie, ar putea încasa a 13-a pensie în cuantum egal cu jumătate din salariul minim. Ceilalţi să-şi pună pofta-n cui că la câte zerouri au la pensie nici nu se pot numi pensionari.

Dar de unde atâţi bani pentru a 13-a pensie? Păi, de unde au luat şi grecii pentru a 13-a şi-a 14-a pensie…
(aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

pezevenchi

 

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>