Menu

Satira
ÎN AŞTEPTAREA SĂRBĂTORILOR

Ne aşteaptă două mari sărbători. Nu, nu daţi fuga la damigene, sticle şi fripturi, că nu e vorba de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. În primul rând e vorba despre vinerea ce vine, care cade pe 13. Şi cum Vineri 13 este spaimă, groază curată şi ghinion nelimitat, pe la americani, e clar că trebuie s-o sărbătorim şi noi. Sper doar ca să nu fie nominalizat un nou prim-ministru chiar de Vineri 13, pentru că tare mi-e teamă c-o să-l aud pe Iohannis spunând iar: „Ghinion!”.

A doua mare sărbătoare din noiembrie începe tot într-o vineri, dar mai spre sfârşitul lunii: Black Friday. Atunci e rost de cheltuială, dacă te ţine punga, iar nevestei îi pică ochii pe câte ceva. Aşa că, dacă mă gândesc bine, Black Friday nu e chiar sărbătoare, ci dimpotrivă, jale şi tristeţe, dacă lista de cumpărături atinge vreun maxim istoric.

Şi apropo de shopping, oferte şi promoţii, noiembrie e, totuşi, mic copil cu ceea ce urmează. Adevărata destrăbălare comercială va fi în decembrie, când vin Moşii şi sărbătorile. Ceea ce sper este să n-avem parte de anticipate, că alea nu-s motive de sărbătorit.
(aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

pezevenchi

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>