Menu

Social
AMBULANȚĂ ÎN FLĂCĂRI

Panica in acest weekend la sediul Serviciului de Ambulanta Judetean Braila. In miezul noptii, o ambulanta a luat foc, fiind nevoie de interventia unui echipaj de pompieri pentru a stinge incendiul. Autospeciala a ars complet iar un ambulantier a avut nevoie de ingrijiri medicale dupa ce s-a intoxicat cu fum, atunci cand a incercat sa stinga incendiul.

Ambulanta tocmai se intorsese de la o interventie si fusese parcata in curtea institutiei, ca de obicei. La scurt timp insa, din spatele masinii a inceput sa iasa fum, apoi s-a auzit o bubuitura puternica atunci cand unul dintre cele trei tuburi de oxigen din masina a explodat. Imediat au izbucnit flacari puternice si atat de inalte incat au indoit grinda de fier care sustine acoperisul parcarii. Pentru ca majoritatea extinctoarelor tocmai fusesera duse la verificare, ambulantierii si medicii au incercat sa lichideze incendiul cu furtunul cu apa insa nu au reusit. Cu greu pompierii sositi la fata locului, cu o autospeciala cu spuma si apa au reusit sa lichideze incendiul. Unul dintre ambulantierii care au incercat sa stinga incediul s-a intoxicat cu fum si a avut nevoie de interventia colegilor. Din primele cercetari, se pare ca incendiul ar fi izbucnit de la o aeroterma montata in spatele autospecialei, pentru a mentine temperatura optima pentru medicamente. In mod normal ambulantele sunt dotate cu aeroterme din fabrica, insa, cum masinile din parcul SAJ Braila sunt destul de vechi, acestea s-au defectat iar institutia nu a mai primit bani pentru a le inlocui cu unele orginale. Pentru ca pe timp de iarna este nevoie ca medicamentele sa fie tinute la o anumita temperatura, s-au cumparat aeroterme normale din comert, neomologate.

Ambulanta care a ars complet fusese achizitionata in 2009 cu suma de 350.000 de lei, ea mai avand doi ani pana la amortizarea completa a investitiei.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>