Menu

Social
UN MUSAFIR NEPOFTIT

O familie din localitatea braileana Valea Cânepii a tras o sperietura sora cu moartea cand, in miezul noptii, s-a trezit cu o masina scapata de sub control, in curte. Oamenii au fost furiosi pe faptul ca s-au trezit acum si cu gardul avariat, dar si cu coltul casei stricat si au cerut ca masina sa nu fie scoasa din curte pana ce soferul vinovat nu le plateste pe loc daunele. Cum legea nu functioneaza totusi asa, ei vor fi nevoiti sa isi recupereze pagubele, de la asigurator, conform procedurilor.

Cei doi soti stateau linistiti in casa, cand, deodata, au fost treziti de o bubuitura puternica. Cand au iesit afara au descoperit in curte un autoturism, care , dupa ce a rupt stalpul de electricitate din fata portii, a trecut prin gard si a lovit si coltul casei, s-a oprit in gradina lor. Ironic, soferul vinovat a refuzat sa faca declaratii si le-a spus oamenilor doar ca nu avea viteza cand le-a intrat cu masina in curte. Furiosi pe atitudinea tanarului, dar si pe necazul care s-a abatut asupra lor acum, oamenii s-au impotrivit ca masina sa fie scoasa din curte, cerand oamenilor legii sa le faca proces verbal, iar tanarul sa le dea banii pentru pagube, pe loc.

Cum legislatia prevede totusi altceva, masina a fost ridicata, proprietarii casei urmand sa isi recupereze pagubele in instanta de la asigurator.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>