Menu

Satira
SALARII DE TOT RÂSUL

Tămbălăul legii salarizării bugetarilor a demonstat un lucru cât se poate de firesc: nu contează banii, ci numărul lor. Adică, trebuie să n-ai toată ţigla pe casă, ca să nu-ţi doreşti mai mulţi bani. Iar cum toţi bugetarii la asta tânjesc, era clar că legea cu pricina, făcută pe picior, nu putea naşte decât dihonie, fluierături la scenă deschisă iar, în unele situaţii chiar hohote de râs.

Cel mai mişto este modul în care actul normativ, de-acum compromis, tratează unii oameni ai muncii. De exemplu, o spălătoreasă ar fi câştigat mai mulţi bani decât un scafandru profesionist. Bine, dacă ne gândim puţin, şi spălătoareasa, şi scafandrul, au cam acelaşi obiect al muncii: apa. Deşteaptă foc a fost şi viziunea privind salarizarea în domeniul medical. Astfel, un veterinar ar fi dus acasă mai mulţi bani decât un medic care prestează într-un spital. Ceea ce înseamnă că este mai important să tratezi un bou, decât un om.

Am şi eu o propunere pentru viitoarea legea a salarizării. Femeile de serviciu de la Casa Poporului să câştige mai mult decât parlamentarii…

(aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

pezevenchi

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>