Menu

Satira
SFÂNTA AGITAŢIE

Cine nu simte atmosfera Paştilor, să dea o fugă în piaţă. N-ai loc să arunci un ac. Cumpărătorii, câtă frunză, câtă iarbă, sunt în transă, hipnotizaţi. Târăsc agitaţi sacoşe grele şi se înghesuie cu patimă printre tarabe. Doar-doar or mai găsi ceva, musai ieftin şi bun. Precupeţii sunt şi ei tulburaţi. Îţi oferă cu drag marfa scumpită brusc, iar dacă întorci privirea îţi aruncă, printre dinţi, o înjurătură discretă. Te felicită că nu i-ai cumpărat mărarul. Emoţionant! Curat creştinesc!

Dar, vorba aia, o dată e Paştele în an: chiar de Paşti. Aşadar, merită chinul, agitaţia, dracii şi alte sentimente înălţătoare. Este un fel de drum al Golgotei, ce merită străbătut, pentru a biciui stomacul, cu miel, ouă şi ceva dulcegării, preţ de două zile. Sacrificiu suprem!

Adevărata Înviere este, însă, după Înviere. Unii ies uşor din come, iar alţii o dau pe buruieni şi acreli. Aşa e după post: începe alt post!

(aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

pezevenchi

 

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>