Menu

Social
SCHIMBATE LA FAȚĂ

De ce ar fi nevoie pentru transformarea spaţiilor verzi în locuri încântătoare, pline de culoare şi frumos? De imaginaţie, dorinţa de schimbare şi ceva bani, pentru realizarea unor aranjamente florale, care să bucure privirea. La Rm. Sărat, toate aceste condiţii au fost îndeplinite, iar mare parte din zonele verzi s-au transformat şi în această primăvară în adevărate oaze.

De ceva timp, spaţiile verzi din Rm. Sărat au suferit veritabile operaţii estetice. În multe zone au fost plantate flori multicolore: panseluţe, petunii, crăiţe şi salvie. În parcuri, coşurile gigant din nuiele, amplasate anul trecut, au fost încărcate cu flori multicolore. Petunii şi panseluţe au fost plantate şi în cauciucurile vopsite în fel de fel de culori, iar căruţele ornamentale din Parcul Central sunt şi ele asaltate de flori. Lucrările nu s-au oprit însă aici. Trecătorii au observat imediat schimbările suferite de zonele verzi. Zona în care s-au concentrat cele mai multe investiţii este Parcul Central. Acolo au fost amplasate şi câteva elemente surpriză. Reprezentanţii Administraţiei Domeniului Public speră că şi cetăţenii să aprecieze efortul autorităţilor şi să păstreze curăţenia în spaţiile verzi, dar mai ales să nu le vandalizeze. Oamenii sunt sceptici însă când vine vorba de păstrarea zonelor verzi aşa cum sunt acum.

În această primăvară la Rm. Sărat au fost plantaţi de către angajaţii Administraţiei Domeniului Public şi aproximativ 200 de platani, salcii, brăduţi şi arbori ornamentali.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>