Menu

Satira
VIS-À-VIS DE VESNICIE

Chiar si medicii sunt de acord ca vindecarea unui bolnav depinde in mare masura de psihicul sau si de Cel de Sus. Pentru ca, uneori, nici tratamentul si nici bisturiul nu pot tamadui un trup istovit de viata. La Buzau, pacientilor din Spitalul Judetean li se propune o metoda spartana de vindecare: o priveliste perfecta catre magazinele de pompe funebre de peste drum.

Astfel, bolnavii au ocazia sa intuiasca exact ceea ce ii asteapta in cazul in care medicii dau gres. Dricurile parcate ostentativ, sicriele si jerbele etalate in toata speldoarea lor pe trotuar ii indeamna pe pacienti la meditatii ample despre viata de apoi. Unii se intreaba chiar daca ploconul dat celor din spital a fost indeajuns de mare, incat sa mai amane momentul in care vor trece la cele vesnice. Si cum pompele funebre sunt la doar o aruncatura de bat de spital, poate n-ar fi chiar moarte de om ca bolnavii sa dea o fuga sa se mai intereseze de preturi. Nu de alta, dar daca operatia reuseste si pacientul ramane rece si foarte tacut?

Oricum, nu trebuie sa subestimam momentul cand dam ortul popii pentru ca trebuie platit. Iar popa nu o sa accepte doar un ort, adica un banut, deoarece banul e ochiul dracului, iar popii fac tot posibilul sa te scape de ispita. Si groparii la fel.

(Vanzator): Ooo, sa traiesti nea Fane. Ce pijamale fistichii ai…Ce vant te-aduce pe la noi? Credeam ca te-au taiat deja…

(Nea Fane): Nu, maine intru in operatie, dar nu la cutit. Cica ma aranjeaza caleidoscopic..

(Vanzator): Cum bre, caleidoscopic? Poate laparoscopic…

(Nea Fane): Cum o fi, numai sa nu ma mai tina in tensiune, ca tot mor. Am visat aseara ca stateam la coada la portile raiului. Inghesuiala mare, injuraturi si n-aveam loc de dracii de copii. Sau erau chiar draci, nici nu stiu, ca m-am trezit ud leoarca…In plus, era unul in spatele meu care ma batea mereu pe umar, iar cand ma intorceam se prapadea de ras. Semana leit cu doctorul, dar nu inteleg de ce era imbracat in negru. Asa ca am venit sa vad ce preturi mai sunt…Am auzit ca este o promotie…

(Vanzatorul): Nu bre, este program national, gen “Rabla” dar pentru oameni, subventionat de stat: “Mori acum, platesti la toamna”. Cam ce te-ar interesa: avem de la cosciug, pana la chibrituri pentru lumanari. Ceva prosoape, batiste, lumanari, haine?

(Nea Fane): Subventionate zici…

(Vanzatorul): Pai sicriul de brad costa 2-300 lei, cel „de lux”, cu sculpturi 3 D, ajunge la 7-800, iar pentru ala ecologic n-ai matale bani. Crucea de lemn costa cateva zeci de lei, daca nu cumva vrei una de fite, cu marmura. Mai pune 500 de lei, hainele, lumanarile si prosoapele. Coroanele costa sute de lei, daca vrei flori naturale si cateva zeci de lei, eternele. Mata alegi…

(Nea Fane): M-ai omorat. Pai daca le cumpar p-astea, eu din ce mai traiesc?

(Vanzatorul): Dar cine a zis bre ca mai traiesti? Nu vorbeam ca trebuie sa intri in operatie? Apropo, platesti la toamna?

(aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

pezevenchi

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>