Menu

Satira
PEROANE ARATE

N-au trecut două săptămâni de când am redescoperit rostul înjurăturii scăpate cu năduf printre dinţi, dar şi efectele ei terapeutice asupra psihicului. Coboram din tren pe peronul Garii din Buzău, oarecum uşurat că am ajuns acasă, după 24 de ore parcurse cu autocarul din Grecia. Eram prevăzut cu una bucată nevastă şi două bucăţi trolere, nici prea mari, nici prea mici, dar burduşite regulamentar. Aşadar, nu aveam multe bagaje…

Când am luat contact cu peronul (aşa îl alintă unii, habar n-am de ce) am realizat brusc că am două variante pentru a ieşi la liman, adică la staţia de taxiuri: ori să fac mişto de trolere şi să le rupt cu tandreţe roţile, ori să-mi testez masa musculară îndelung exersată la calculator. Pentru cine nu cunoaşte fenomenul Garii din Buzău, îl explic succint: peroanele par proaspăt arate, iar gropile au reuşit să se unească atât de perfect încât asfalt intact găseşti doar din 10 în 10 metri.

Bineînţeles, am optat pentru a doua variantă, doar de gura nevesti-mii, care, normal, ţine mult la… trolere. M-am încordat, am icnit şi gâfâind ca o locomotivă cu aburi am reuşit să traversez peronul, fără absolut niciun atac cerebral, timp de zece minute. Ce vorbe de dulce am incantat la adresa peronului şi a celor care îl păstoresc, nu vă spun, că n-am atâtea beeep-uri la mine.

Păţania am uitat-o, până mai ieri când, întâmplător, mi-au căzut ochii pe nişte poze ale Gării Buzău, din mai 1944, pe finalul războiului. Ştiţi cum arătau peroanele atunci? Impecabil, ca-n palmă!

Cum de au ajuns acum peroanele de râsul tuturor curcilor? Păi, simplu: nu s-a mai atins nimeni de ele din ’44.

(aruncă-ţi un ochi şi pe www.pezevenchi.ro)

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>