Menu

Politic
ȘEDINȚĂ CU SCANDAL

Şedinţă cu scântei, în consiliul local al celei mai mari comune din Buzău. Zeci de săteni din Vadu Paşii au fost în pragul revoltei după ce au aflat că reprezentanţii opoziţiei au lipsit de la lucrările şedinţei extraordinare în care ar fi trebuit să aprobe mai multe proiecte finanţate cu bani europeni. Oamenii îşi doresc apă curentă, canalizare şi asflat, şi nu înţeleg disputele dintre taberele politicienilor locali.

După citirea ordinii de zi, cei prezenţi au constatat că cei şapte consilieri ai opoziţiei au intrat în concediu chiar în ziua în care ar fi trebuit să voteze câteva proiecte de mare interes pentru comunitate. Primarul comunei Vadu Pasii, Gheorghe Firon afirmă că doar un singur consilier a anunțat că va absenta. Restul au boicotat ședința.

Spiritele s-au încins după terminarea şedinţei, când a apărut şi o consilieră a opoziţiei care a anunţat că toţi colegii săi n-au putut veni pentru că au intrat în concediu. Sătui de amânările repetate, sătenii s-au năpustit să-şi facă dreptate. Ambele tabere spun ca au dreptate şi doar prezenţa camerelor de luat vederi a făcut ca oamenii să nu sară la bătaie.

Deşi este conştientă de necesitatea acestor investiţii, Emilia Zahiu, consiliera ALDE reprezentanta opoziţiei a arătat cu degetul spre factorii de decizie din primărie, pe care îi acuză că pun la cale afaceri necurate. Reprezentanta opoziţiei a încercat să caute scuze și colegilor care nu s-au prezentat la şedinţă.

În condițiile în care proiectele nu vor trece de votul consilierilor locali în timp util, comuna Vadu Pașii riscă să piardă finanțări europene în valoare de aproximativ patru milioane de euro. Comuna Vadu Paşii este cea mai mare localitate din judeţul Buzău cu peste 10 mii de locuitori. Deși locuiesc în vecinătatea municipiului Buzău, sătenii nu sunt racordaţi la canalizare, iar apa din fântâni nu este bună de băut.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>