Menu

Sport
DEBUT ÎN FORȚĂ

Punctaj maxim pentru echipa masculină de handbal a Buzăului după disputarea a două etape din noul sezon al Diviziei A. În runda cu numărul 2, Handbal Club Buzău a reușit să învingă formația Danubius Galaţi, asta după ce, în prima etapă, trecuse de LPS Piatra Neamț. Gruparea buzoiană se află pe podiumul seriei I.

Început în forţă, cu o victorie pe terenul celor de la LPS Piatra Neamţ, scor 25-20, noul sezon al Ligii a doua a continuat pentru Handbal Club Buzău cu un alt succes, obţinut sâmbătă, în Sala Sporturilor, împotriva lui Danubius Galaţi, formaţie retrogradată din Liga Naţională.

După o primă repriză mai echilibrată, încheiată cu un avantaj minim pentru gazde, 13-12, a urmat o parte secundă în care buzoienii s-au desprins de adversari şi au încheiat cele 60 de minute la o diferenţă de patru goluri, scor 31-27. Handbal Club Buzău, alături de CSM 2 Bucureşti şi Handbal Club Farul Constanţa sunt cele trei formaţii care au maximum de puncte după primele două etape.

Runda viitoare, programată sâmbătă, 1 octombrie, handbaliștii buzoieni vor evolua, în deplasare, împotriva formației Dobrogea Sud 2 Constanţa.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>