Menu

Social
AJUTOR DE LA BECALI

Un important lacas de cult in judetul Buzau va fi reabilitat cu sprijinul lui Gigi Becali. Este vorba de biserica de lemn a Manastirii Sf. Treime Podul-Bulgarului, situata pe Drumul Europen 85, la iesirea din Rm. Sarat spre Focsani.

Pentru ca nu aveau bani sa duca la bun sfarsit lucrarile de reabilitare, maicile au cerut ajutor credinciosilor, dar si lui Gigi Becali. Ele au primit un sprijin nesperat si din partea latifundiarului din Pipera, care a decis sa faca o donatie consistenta pentru a se finaliza lucrarile de la manastire.

Lucrările de reabilitare la Mănăstirea ,,Sfânta Treime”-Podul Bulgarului, din comuna buzoiană Podgoria, au fost demarate în urmă cu 4 ani. Atât Primăria cât și Consiliul Local au făcut numeroase solicitări prin care au cerut sprijin financiar necesar finalizării construcției. Reabilitarea lăcașului de cult era absolut necesara în condițiile în care manastirea era la un pas de a ajunge în paragină, iar săptămânal sute de credincioși îi calcă pragul. În aceasta vara, chiar daca nu aveau bani suficienti pentru a repara in totalitate manastirea, lucrari care insumau 300.000 de lei, maicutele au demarat lucrarile de reabilitare. Ele au facut din nou apel la credinciosi sa le vina in ajutor cu donatii. Sprijin i-au cerut si latifundiarului din Pipera, Gigi Becali, iar recent au primit un raspuns nesperat din partea acestuia. Finantatorul Stelei a decis sa faca o donatie consistenta, iar reabilitarea totala a manastirii prinde contur.

,,S-au dus efectiv la poarta lui și i-au explicat exact care este problema. Măicuțele s-au dus în ideea să le ajute financiar cât dorește dumnealui. A fost foarte receptiv, a verificat informația pentru a afla dacă într-adevăr se merită făcută reabilitarea, adică să nu fie un moft. Suntem extrem de fericiți și mai ales plăcut suprinși în condițiile în care nu ne așteptam să contribuie cu o astfel de sumă. Domnul Becali a promis că va fi alături de noi până la finalizarea reabilitării. Noi știm că se va ține de cuvânt.” a declarat viceprimarul comunei buzoiene Podgoria, Damian Iorga.

De-a lungul anilor, Gigi Becali a mai donat sume de bani importante pentru refacerea Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, dar și a unor lăcașuri de cult din județul Buzău. Este vorba despre biserica de la Rușețu și Mănăstirea de la Haleș.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>