Menu

Social
IMPRUMUTURI PENTRU CRACIUN

Aglomerație în aceste zile la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Ploiești. Zeci de bătrâni au venit de la prima oră ca să ceară un împrumut. Și asta pentru că pensiile prea mici nu le permit să pună ceva pe masă de sărbători fără să apeleze la un împrumut. Mulți dintre ei solicita sume derizorii, de cel mult 200 de lei, pentru că nu ar putea returna banii.

Sărbătorile sunt parcă mai grele pentru pensionari. Cei mai mulți, cu pensii de mizerie, abia reușesc în mod normal să pună ceva pe masă, pentru că întâi își cumpără medicamentele și achită utilitățile. Așa că pentru a avea ceva de pus pe masă de Crăciun, mii de pensionari ploieșteni fac împrumuturi la Casa de Ajutor Reciproc, unde numarul cererilor s-a dublat acum. Bătrânii au avut de aşteptat ore întregi pentru a putea intra în posesia banilor împrumutaţi.
Printre cei care nu s-ar fi descurcat altfel de sărbători sunt și soții Rusen de 68 și respectiv 74 de ani. Din pensie nu și-ar permite mare lucru, așa că au decis să facă un împrumut.

În aceeași situație sunt și alți bătrâni care spun că au muncit din greu toată viață, iar acum sunt nevoiți să trăiască la limita subzistenței.

 

 

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>