Menu

Social
PANOURI ILEGALE

A fost nevoie de sesizările unor cetateni pentru ca autoritățile să își dea seama că in municipiul Buzău există mai multe panouri publicitare amplasate ilegal. Oamenii au reclamat că panourile respective obstrucționau vizibilitatea șoferilor. După verificări, reprezentanti Primariei au descoperit că acele panouri nici nu ar fi trebuit să mai existe: contractul cu firma care le deținea nu mai era valabil. Polițiștii au demontat panourile și au amendat cu 500 de lei firma respectivă.

Politiștii locali au primit mai multe sesizări din partea cetățenilor cu privire la faptul că mai multe panouri publicitare, amplasate în diferite zone ale orașului Buzau, obturează vizibilitatea șoferilor, mai ales în apropierea trecerilor de pietoni. Politistii au verificat reclamațiile și au constatat, cu surprindere, că panourile  erau amplasate ilegal pe domeniul public. Panourile aparțineau unei societăți din Capitală care încetase de mai mult timp contractul cu Primăria Buzău.

Administratorul societății respective a fost amendat de către polițiștii locali. Panourile publicitare au fost demolate, zilele trecute, de către o firmă specializată.

 

 

 

 

 

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>