Menu

Administrativ
AUDIAT LA D.N.A.

Razboiul declansat de primarul municipiului Buzau, Constantin Toma impotriva conducerii Companiei de Apa se muta la DNA. Potrivit unor surse politice, Constantin Toma a fost audiat ieri de catre procurorii anticoruptie in urma plangerilor penale formulate de Compania de Apa la adresa edilului de Buzau. La DNA se află deja în lucru un dosar constituit ca urmare a plângerii penale pentru abuz în serviciu, depusă împotriva primarului Municipiului Buzău în cursul anului 2016.

Razboiul declansat de primarul Constantin Toma la adresa Companiei de Apa Buzau s-a concretizat in mai multe plangeri penale depuse de operatorul regional de apa la DNA. Prima plangere pentru abuz in serviciu a fost depusa in cursul anului 2016 ca urmare a aprobarii de catre Consiliul Municipal Buzau a patru hotarari, considerate de Compania de Apa ilegale şi abuzive, întrucât încalcă în prevederile cadrului legal instituţional în care funcţionează operatorii regionali. Ca urmare a acestei plangeri, la DNA se afla deja deschis un dosar pe numele primarului Constantin Toma pentru abuz in serviciu. La inceputul acestui an, in februarie, Compania de Apa Buzau a facut o noua plangere pe numele edilului municipiului. Si de aceasta data, operatorul regional considera ca primarul Buzaului a facut un abuz in serviciu prin promovarea si aprobarea a doua hotarari a Consiliului Municipal ce vizează schimbarea abuzivă a conducerii companiei și modificarea actului constitutiv.

Potrivit unor surse politice, primarul Constantin Toma a fost chemat ieri la DNA si audiat de procurori, in legatura cu plangerile penale formulate de Compania de Apa. Reamintim ca, odata cu abrogarea Ordonentei 13, abuzul in serviciu este in continuare incriminat de lege.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>