Menu

Politic
POT CHELTUI CÂT DORESC

Primarii pot cheltui oricât, fără a fi trași la răspundere! O spune liderul senatorilor PMP Dorin Bădulescu, jurist de meserie, în urma adoptării celebrei ordonanțe 9 a Guvernului. Bădulescu consideră că noua ordonanță abrogă unele articole de lege care impuneau limite în privința cheltuielor efectuate de autoritățile locale.

Ordonanța 9 a Guvernului, aprobată deja de Senat, abrogă unele articole de lege care impuneau limite în privința cheltuielor efectuate de autoritățile locale. Practic, primarii pot cheltui oricât și pot schimba oricând destinația banilor, fără a fi trași la răspundere. Liderul senatorilor PMP, Dorin Bădulescu, jurist de meserie, spune că adoptarea ordonanței va duce la o cheltuire nesăbuită a fondurilor publice. Senatorul Dorin Bădulescu afirmă că, prin neimpunerea unor limite în privința cheltuielilor efectuate de autoritățile locale, vor fi puse în pericol şi firmele care vor avea contracte cu primariile.

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 9 din 2017, care urmează să treacă și de votul deputaților, prevede că de la 1 ianuarie 2018 se suspendă o serie de prevederi referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500 din 2002 privind finanţele publice. Printre acestea se află şi obligativitatea ca sumele angajate prin Legea bugetului să nu poată fi depăşite de către ordonatori, iar angajarea cheltuielilor din aceste bugete să se facă numai în limita creditelor bugetare aprobate.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>