Menu

Social
MARATONUL NISIPULUI

A început numărătoarea inversă. Mai sunt doar 10 zile până la cea mai mare competiţie din staţiunea Mamaia, unde sute de sportivi români și străini sunt așteptați la linia de start a Maratonului Nisipului, singura competitie de gen din Europa care se desfășoară pe nisip.

Și la ediția din acest an, participanții, împreună cu organizatorii, au decis să lupte pentru o cauză nobilă. Este vorba despre reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța.

Până în prezent, peste 800 de sportivi din România și din alte țări s-au înscris la cursa de la malul Mării Negre și alte câteva sute de susținători și-au anunțat deja prezența.

Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, și conține trei probe competitive -maraton, semimaraton și cursa de 10km, dar  și crosul Family Run (aproximativ 1km) – care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora.

Sponsorii evenimentului au pregătit premii în valoare totală de 26.600 de lei. Participanții, împreună cu organizatorii, au decis să lupte pentru reconstrucția și modernizarea Secției de Terapie Intensivă Nou Născuți și a Compartimentului de Prematuri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență Constanța.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>