Menu

Sport
ÎNFRÂNGERE AȘTEPTATĂ

Handbal Municipal Buzău a pierdut în fața echipei  Dinamo București, într-o partidă disputată marti, în etapa cu numărul 22 a Diviziei A la handbal feminin. Echipa din Capitală s-a impus, fără mari emoții, cu scorul de 31-26. Meciul însă a fost unul fără miză, ambele echipe fiind deja calificate la turneul de promovare în prima ligă. Federația Română de Handbal a stabilit ca turneul de baraj să se desfășoare în Sala sporturilor din Sfântu Gheorghe, în perioada 24 – 27 mai.

Sala Dinamo din Capitală a găzduit ieri ultimul meci din etapa cu numărul 22 a Diviziei A la handbal feminin. CS Dinamo a întâlnit gruparea Handbal Municipal Buzău, o partidă fără miză, cele două echipe fiind deja calificate la turneul de promovare în prima ligă. Bucureștencele s-au impus fără probleme, cu scorul de 31-26. Etapa viitoare, Handbal Municipal Buzău va evolua în Sala sporturilor împotriva Științei București. Partida va avea loc vineri, de la ora 17.00. Federația Română de Handbal a decis ca turneul de baraj pentru Liga Națională din acest an să se dispute la Sf. Gheorghe, în perioada 24-27 mai. Din Seria A sunt deja calificate Dinamo București și Handbal Muncipal Buzău, iar din Liga Națională vor veni Danubius Galați și Unirea Slobozia. În total vor fi șase echipe, cele deja menționate, plus ocupantele locurilor 2 și 3 din cealaltă serie a eșalonului secund.

Echipa buzoiană va juca cu Danubius Galați sau Unirea Slobozia și cu ocupanta locului 2 din Seria B, cel mai probabil Minaur Baia Mare. Turneul se va disputa într-o arenă nouă, cu 3.000 de locuri, care a costat 19 milioane de euro.

 

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>