Menu

Social
ATENȚIE LA ALIMENTE!

Mare atenţie la ce alimente consumaţi, în minivacanța de 1 mai, pentru că puteţi ajunge la spital! Medicii ne recomandă să procuram produsele din carne doar din locurile în care sunt depozitate corespunzător, pentru că temperaturile ridicate pot duce la alterarea acestora și totodată la toxiinfecții. Totodată, moderația la alimente și la alcool este o regulă pe care trebuie să o respectăm oricând.

Vremea caldă din aceste zile face ca unele alimentele pe care le consumăm să se altereze foarte uşor. Din această cauză, medicii ne recomandă sa procuram produsele din carne doar din locurile in care sunt depozitate corespunzator. Şi în momentul în care facem grătar trebuie să gătim carnea foarte bine, pentru că deseori toxiinfecţiile sunt provocate de carnea în sânge. De obicei, după mesele copioase din zilele de sărbătoare, multe persoane ajung la camerele de gardă cu toxiinfecţii şi cu colici biliare. Medicii ne indeamna si in aceste zile la moderatie atât la alimente, cât şi la alcool.

Totodată, atunci când ieşim la un grătar nu trebuie să uităm să ne spălăm pe mâini. Şi asta pentru că transmiterea unor boli se face foarte uşor prin mâinile murdare.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>