Menu

Social
PROBA PRACTICĂ, ÎNREGISTRATĂ VIDEO

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va înregistra o premieră naţională. Candidaţii care vor susţine proba practică vor avea parte de o surpriză. Aceştia vor fi înregistraţi video, dar şi audio. Potrivit oficialilor din Constanţa, modificările vor avea loc începând cu data de 1 iulie. Procedurile şi condiţiile tehnice urmează să fie stabilite printr-un Ordin al Ministerului Afacerilor Interne.

Veşti bune în ceea ce priveşte transparenţa în obţinerea permiselor de conducere. După ce, în ultimii ani, proba teoretică a beneficiat de înregistrare video, de la 1 iulie şi proba practică va fi monitorizată prin sisteme de supraveghere video şi audio. Camerele vor fi montate în autoturismele şcolilor de şoferi. Deşi, iniţial, patronii şcolilor de şoferi se temeau că vor suporta costurile din buzunarul propriu, se pare că sistemele tehnice de monitorizare se vor asigura de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Deţinători ai unui permis de conducere sau nu, oamenii sunt de accord cu nouă procedură. Chiar şi după implementarea acestei măsuri, mai rămân de rezolvat alte probleme pentru a asigura o durată cât mai mică de aşteptare a candidaţilor la programarea probei practice. Una dintre acestea ar fi deficitul de personal, în condiţiile în care numărul candidaţilor creşte constant, de la an la an. Potrivit autorităţilor, faţă de primul trimestru al anului 2016, există o creştere de 17%, în ceea ce priveşte numărul candidaţilor examinaţi la proba practică.
Procedura şi condiţiile tehnice urmează a fi stabilite. Odată cu implementarea acestei măsuri va fi înlăturată orice suspiciune şi că asigură o transparenţă cât mai mare a examenului auto.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>