Menu

Cultural
,, PUF DE ÎNGER,,

O carte în care veţi găsi feeria copilărie, scrisă cu suflet de un profesor preot, care iubeşte copiii. Aşa poate fi descris volumul ,, Puf de înger,, lansat sâmbătă la Rm. Sărat. Cartea poartă semnătura preotului Laurenţiu Turcu şi a apărut pe negândite şi neştiute: poeziile postate mai întâi pe o pagină de socializare, au fost luate de apropiaţii autorului, au fost publicate, iar acesta a avut parte de o mare surpriză. La eveniment a participat şi ambasadorul cultural al României la ONU, Excelenţa Sa, George Călin.
Lansarea cărţii ,,Puf de înger,, scrisă de profesorul preot, Laurenţiu Turcu, a avut loc sâmbătă, la Centrul Cultural din Rm. Sărat, în prezenţa a numeroşi oameni de cultură şi muzicieni. Volumul cuprinde poezii pentru copii, versurile fiind publicate mai întâi pe pagina de socializare a autorului. Apropiaţii autorului sunt cei care au dorit să îi facă o surpriză şi să îi publice poeziile, iar cartea ,,Puf de înger,, a apărut fără ca acesta să ştie.

Volumul a fost publicat cu sprijinul Societăţii Culturale Apollon România, prin Excelenţa Sa, George Călin, Ambasadorul Cultural al României la ONU. Alături de autorităţile locale, acesta a fost prezent la lansarea cărţii de la Rm. Sărat. Volumul ,,Puf de înger ,, a participat deja la un festival concurs la Urziceni, unde a obţinut trofeul competiţiei.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>