Menu

Social
GEAMIE LOVITĂ DE TRASNET

Vremea instabilă şi descărcările electrice au creat probleme şi la Constanţa. Din cauza unui trăsnet mai multe bucăţi din tencuiala minaretului de la geamia „Hunciar” au căzut, însă din fericire nu s-au înregistrat victime. Lăcaşul religios a rămas fără curent electric mai multe ore, iar reprezentanţii cultului musulman cred că este nevoie de o reabilitare urgentă a zonei superioare a minaretului.

Geamia Hunciar din Constanţa a fost lovită în timpul ploii aseară de un trăsnet, iar în urma fenomenului a fost afectat minaretul lăcaşului de cult. Clădirea a rămas câteva ore bune şi fără curent electric. Geamia a fost dată în folosinţă în 1869, însă în ultimii ani construcţia a fost afectată de intervenţiile făcute de proprietarii clădirilor din apropriere. De această dată însă vremea a fost cea care a lovit monumentul istoric.

Geamia „Hunciar” primise de curând aviz pentru a intra în reabilitare generală dar din cauza noilor probleme apărute, reprezentanţii cultului musulman au anunţat că după ce vor evalua situaţia vor face demersuri pentru urgentarea lucrărilor.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>