Menu

Social
NEGLIJENȚĂ CRIMINALĂ ÎN TRAFIC

Neglijență criminală pe drumurile din județul Buzău! De asta dau dovadă tot mai mulți șoferi, imortalizaţi conducând nebuneşte în diverse filmulețe postate pe site-uri de socializare. Dacă într-unul dintre clipuri, doi șoferi fac depășiri extrem de periculoase pe drumul national care leagă orașele Buzau și Ploiesti, în altul, o mașină a Poliției Locale din Buzău circulă pe o trecere de pietoni laolată cu nişte persoane angajate deja în traversare.

Un filmuleţ postat zilele trecute pe Youtube de un buzoian spune totul despre comportamentul îndoielnic al unora dintre şoferii întâlniţi pe drumurile publice. Pe filmarea realizată pe drumul naţional dintre Buzău şi Ploieşti se vede cum şoferul care filmează este pus în pericol de două ori în numai câteva secunde de către conducători auto angajaţi în depăşiri riscante. Primul este un BMW 4X4, iar al doilea, un Renault Clio, ambele autovehicule cu numere de Buzău.

Tot zilele trecute, pe un site de socializare a fost postat un filmuleţ care surprinde un autoturism al Poliţiei Locale Buzău în timp ce trece pe o zebră fără să acorde prioritate persoanelor angajate în traversarea străzii. Înregistrarea a fost realizată pe 14 iulie, cu o cameră de bord, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în dreptul Galeriilor de Artă.

Dacă că ar fi fost suprins de un echipaj al Poliției Rutiere în momentul comiterii abaterii, șoferul autospecialei Poliției Locale ar fi trebuit să primească o amendă de 480 de lei și să rămână fără permisul auto pentru o periodă de cel puțin 30 de zile.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>