Menu

Administrativ
AMENZI PENTRU RUFE

Cine scuipă pe stradă, pune rufele la uscat în balcoane care nu sunt închise, scutură covoare, aruncă hârtii pe stradă sau scrie pe fațada blocurilor riscă să fie sancționat cu amenzi usturătoare. Sunt câteva dintre punctele unui regulament pus deja în dezbatere publică de către Primăria Buzău și care îi nemulțumește pe unii buzoieni.

Buzăul va avea propriul cod al bunelor maniere. Un regulament privind măsurile edilitar-gospodăreşti, aflat deja în dezbatere publică, impune numeroase interdicţii cetăţenilor menite să îndrepte comportamentul public. Oamenii vor fi obligaţi, de exemplu, să nu mai scuture covoare sau să nu întindă rufele, la uscat, în balcoanele deschise sau în afara lor. Acest lucru ii nemultumeste insa pe locatarii care n-au balcoane inchise.

Cine nu respectă aceste reguli, riscă avertisment sau amendă cuprinsă între 500  si 1.000 lei. Aceeaşi amenda se aplica si în cazul în care persoanele scuipă pe domeniul public sau aruncă hârtii. Potrivit reprezentantilor  Primăriei Buzau, regulamentul a fost făcut pentru “instaurarea unui climat de bună convieţuire în municipiu”.

Regulamentul privind măsurile edilitar-gospodăreşti şi pentru asigurarea ordinii şi curăţeniei în municipiul Buzău a fost postat pe site-ul Primăriei şi urmează să fie supus votului Consiliului Local, în octombrie.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>