Menu

Administrativ
CONTINUĂ LUCRĂRILE LA POD

Lucrările la  noul pod de la Vadu Pașii continuă iar podul pietonal rămăne închis. Este afirmația președintelului Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care tine astfel să infirme speculațiile aparure în presa locală, potrivit cărora de maine se va relua traficul pietonal pe podul rutier.  Şeful administratiei judeţene spune că noul pod peste raul Buzau trebuie finalizat in maxium 2 ani.

După câteva zile în care muncitorii de la Integral SA, una dintre firmele care au câştigat licitaţia pentru construcţia unui nou pod peste râul Buzău, la Vadu Paşii, au stat degeaba ori chiar nu au venit la muncă, lucrările au fost reluate. Aceasta după ce patronul respectivei societăţi, Victor Vasilescu, ameninţase că nu se va mişca nimic pe şantier până când Consiliul Judeţean nu-i va plăti un avans pentru lucrări. Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, spune că nicio presiune nu-l poate determina să-i plătească avans la lucrări, ci doar respectând legea și având toate aprobările de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

Nici redeschiderea podulului pietonal nu se ia in calcul, ci doar după reabilitarea obiectivului. Săptămâna trecută, responsabilii Consiliului Județean Buzău au predat  amplasamentul  firmei constructoare iar  lucrările de constructie a noului pod trebuie finalizate în maximum doi ani.

Investiţia este realizată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Totodata, Consiliul Județean Buzău a prevăzut în buget o sumă pentru cofinanţarea lucrărilor la podul de la Vadu Paşii. Este vorba despre 1,5 milioane de lei, pe care autorităţile îi folosesc la nevoie. Noul pod va fi reabilitat cu bani de la Ministerul Dezvoltarii, investiția ridicandu-se la peste 26 milioane de lei.

Lucrarea va fi executata de un consorțiu format din mai multe firme, printre care si Integral Buzau, societate de constructii care a ridicat sau reabilitat mai multe cladiri din oras.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>