Menu

Social
6 CASE AVARIATE DE INCENDIU

O casă din Brăila a ars în întregime, iar alte 5 au fost grav avariate, în urma unui incendiu puternic. Pompierii, care au intervenit cu 7 autospeciale cu apă și spumă, au reușit să lichideze, în cele din urmă focul. Din fericire nu au existat victime omenești, însă pagubele materiale sunt mari.

La ora izbucnirii incendiului, intr-o locuinta situata pe strada Theodor Aman din Braila, proprietarii erau acasa, insa acestia nu au putut sa faca nimic pentru a stinge flacarile, asa ca au chemat imediat pompierii. Desi la fata locului au sosit imediat mai multe echipaje de la ISU, in scurt timp incendiul s-a raspandit la alte 5 locuinte, doua aflate langa imobilul de la care a pornit focul,  iar celelalte trei in spatele casei respective. Pompierii braileni au intervenit cu 7 autospeciale cu apa si spuma si un echipaj Smurd, insa focul a distrus aproape in intregime imobilul de la care a pornit incendiul precum si podurile celorlalte 5 locuinte.

Din fericire nu s-au inregistrat victime omenesti. Specialistii urmeaza sa stabileasca care a fost cauza incendiului.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>