Menu

Social
BANI PENTRU POD

Lucrările la noul Pod de la Vadu Paşii, de peste râul Buzău, vor demara în forţă. Asigurarea este dată de autorităţile buzoiene care au primit o parte din bani necesari construcţiei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Buzău spun că lucrările de construcţie trebuie în doi ani. Întreaga investiţie se ridică la peste 26 milioane de lei.

Chiar daca lucrările la noul pod de la Vadu Pașii au început cu stângul, din cauza crizei financiare cu care se confrunta firma constructoare, situatia se va indrepta iar investitia va demara in forta. Autoritatile au alocat déjà pentru acest obiectiv 1.600.000 lei, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Redeschiderea podulului vechi pietonal nu se ia in calcul, inainte de reabilitarea obiectivului.  Pentru ca navetistii sa nu aiba totusi de suferit, transportatorul care opereaza in zona a decis sa suplimenteze numărul de curse. Pentru cofinanţarea lucrărilor de la noul pod de la Vadu Paşii, Consilul Județean Buzău a prevăzut în buget o sumă  de 1,5 milioane lei. Noul pod va fi construit cu bani de la Ministerul Dezvoltarii, investiția ridicandu-se la peste 26 milioane de lei. Lucrarea va fi executata de un concorțiu format din mai multe firme printre care si Integral Buzau, societate de constructii care a ridicat si reabilitat mai multe cladiri din oras.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>