Menu

Social
INVITAȚIE LA „TOAMNA BUZOIANĂ”

Bunătăţi tradiţionale, meşteri populari autentici, o impresionantă expoziţie agricolă şi, numeroase concerte de muzică populară. Toate acestea se vor regăsi în cadrul ediţiei 2017 a festivalului „Toamna Buzoiană”. Evenimentul va avea loc în perioada 4 – 8 octombrie şi va fi organizat de Primăria Buzău şi Consiliului Judeţean, în parteneriat cu Direcţia Agricolă Judeţeană.

„Toamna Buzoiana”, tradiţionala sărbătoare a recoltei, va fi organizata in acest an la Buzau in perioada 4 – 8 octombrie. Evenimentul se va desfăşura in spatiul care gazduieste an de an targul Drăgaică şi va reuni numerosi producători și meșteri populari veniţi din toate colțurile judeţului. Pregatirile pentru deschiderea festivalului sunt pe ultima suta de metri.

Producătorii autohtoni vor oferi spre vânzare legume şi fructe de sezon, preparate tradiţionale din carne şi din lapte, conserve şi dulceţuri, produse apicole, must, vinuri româneşti, dulciuri, precum şi obiecte de artizanat. Târgul va reuni şi crescători de animale sau apicultori care vor oferi buzoienilor produse proaspete. In cele cinci zile, targul va gazdui și numeroase manifestări folclorice autentice sustinute de formații îndrăgite și interpreți de seamă de muzică populară, precum Laura Lavric, Maria Dragomiroiu, Ionuț Dolănescu, Adriana Antoni, Gelu Voicu sau Radu Ille.

In toate cele cinci zile de târg, intrarea va fi liberă. Programul complet al concertelor poate fi găsit pe site-ul dedicat evenimentului, www.toamnabuzoiana.ro.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>