SCM Gloria Buzău defilează în liga a doua de handbal feminin. Formația buzoiană a obținut nouă victorii din tot atâtea meciuri disputate. Ultima echipă învinsă de handbalistele din Buzău este Spartac Bucureşti. Gruparea din Capitală a pierdut la 12 goluri diferență meciul jucat duminică în Sala Sporturilor din Buzău.
Elevele lui Romeo Ilie s-au impus din nou de o manieră categorică, la o diferenţă care nu lasă loc de interpretări. Astfel, după cele 60 de minute de joc, formația buzoiană a câștigat cu 26-14 partida cu Spartac București. Roxana Tabarcea, cu 6 goluri, a fost principala marcatoare. Anca Ionescu şi Alina Horjea și-au recut și ele numele pe lista marcatoarelor, fiecare cu câte 5 reuşite. SCM Gloria Buzau continuă să rămână singura echipă din serie cu punctaj maxim în 9 etape jucate din 10 şi ocupă locul 2, la egalitate cu Neptun Constanţa, posesoarea unui golaveraj mai bun, dar şi a unui meci în plus.
În etapa viitoare, una intermediară, SCM Gloria va juca miercuri după-amiază, în deplasare, cu formația Şcoala nr. 181 Bucureşti.
Lasă un comentariu