Menu

Cultural
INVITAȚIE LA TEATRU

O comedie de excepție, în care situațiile amuzante și momentele emoționante alternează pe tot parcursul spectacolului și îl fac incitant. Așa poate fi descrisă piesa de teatru ,,Central Park,, în care actorii Florin Busuioc, Adelaida Zafira, Andreea Grămoșteanu, Bogdan Talașman și Ioana Mărcoiu dau naștere unor personaje de neuitat. Comedia se va juca la Centrul Cultural, din Rm.Sărat, pe 4 decembrie, iar iubitorii de teatru sunt invitați să vină la spectacol.

Piesa „Central Park”, scrisa de Woody Allen, are in distributie nume cunoscute ale teatrului romanesc: Florin Busuioc si Adelaida Zamfir, actori pe care ramnicenii i-au putut vedea si in luna octombrie in piesa ,,Fidelitate,,. Acestora li se vor alatura Andreea Grămoșteanu, Bogdan Talașman și Ioana Mărcoiu, intr-un spectacol regizat de Dragos Câmpan.

In ,,Central Park,, Woody Allen relatează, într-un stil extrem de comic, povestea a două cupluri new-yorkeze infidele. Personajele, pe cât de elegante și sigure de sine în societate, pe atât de haotice și dezechilibrate în viața lor personală, sunt confruntate cu tulburătoarele lor secrete. Subiectul este la ordinea zilei: adulterul prezent în majoritatea căsniciilor moderne ne oferă și de data asta un prilej de amuzament, dar și de meditație asupra realității dure pe care, de regulă, o cunoaște toată lumea, mai puțin persoana înșelată.

”Central Park” este o comedie care ne pune pe gânduri, la finalul căreia îți vine să spui un singur lucru: „Vreau s-o mai văd o dată!”

Biletele se găsesc la casa de bilete a Centrului Cultural Rm. Sarat, pretul fiind de 60 de lei, iar pentru elevi, 30 lei.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>