Menu

Cultural
CARTE SPECIALĂ DE CRĂCIUN

În luna cadourilor au avut ocazia să stea față-n față cu un scriitor cunoscut, de la care au primit în dar o carte specială: ,,Bucuriile unui Crăciun Binecuvântat,,. Vorbim despre elevii Școlii Gimnaziale Nr. 2, din Rm. Sărat, care alături de profesori și autorități, au participat astăzi la lansarea volumului semnat Traian Cristea și dedicat copiilor de pretutindeni. Autorul i-a îndemnat pe elevi să citească cartea cu gândul la bucuriile iernii.

Traian Cristea, fost profesor al scolii Vasile Cristoforeanu, din Rm. Sarat, a lansat pana in prezent peste 60 de volume, dar si articole si reviste. Astazi, in fata elevilor, a cadrelor didactice de la Scoala Gimnaziala Nr. 2, dar si in prezenta autoritatilor locale, acesta a lansat un nou volum pentru copii ,,Bucuriile unui Craciun Binecuvantat,,.

Aflat din nou in mijlocul copiilor, autorul s-a aratat emotionat si le-a impartasit acestora cateva dintre povestile din cartea ,,Bucuriile unui Craciun Binecuvantat,,. Traian Cristea a scris nenumarate volume dedicate celor mici si este convins ca daca nu mai esti putin copil, inseamna ca ai imbatranit. Volumul  ,,Bucuriile unui Craciun binecuvantat,, scris de Traian Cristea a aparut si cu sprijinul fundatiei pentru copii ,,Sfantul Sava,, din Buzau. Prin astfel de activitati profesorii incearca sa-i atraga pe elevi catre lumea cartilor pentru a compensa lipsa de lectură, care a scazut simtitor in ultimii ani, odata cu aparitia internetului.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>