Menu

Sport
ÎNCEP PREGĂTIREA DE IARNĂ

Echipa de fotbal CSM Poli Iaşi îşi va relua pregătirea pe 5 ianuarie. Gruparea ieşeană va susţine un cantonament în Antalya, între 10 şi 25 ianuarie.

După o scurtă vacanţă de sărbători, fotbaliştii Politehnicii revin la antrenamente vineri, 5 ianuarie, când va avea loc, la sediul clubului, reunirea lotului. Până pe 9 ianuarie, pregătirea se va desfăşura la Iaşi, iar în perioada 10 – 25 ianuarie, echipa se va pregăti în Antalya, la complexul Kamelya World Selin. În stagiul din sudul Turciei, CSM Poli Iaşi va disputa cinci jocuri de verificare, dar nu a anunţat ce echipe va întâlni, deocamdată.

CSM Poli Iaşi, aflată pe locul 8 în Liga 1, cu 30 de puncte, va juca împotriva formaţiei FC Voluntari, în deplasare, în prima etapă din 2018, programată la începutul lunii februarie.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>