Menu

Social
COLINDĂTORI PUŞI PE RELE

Șase tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani au ajuns în cătușe la Poliţie, după o acțiune în forță a mascaților buzoieni, organizată în ultima zi din 2017 în localitatea buzoiană Ciuta. Tinerii porniseră la colindat prin comună, după obicei, însă mai mulți șoferi s-au plâns că băieții opreau mașinile pe DN 10 și nu le permiteau deplasarea până când aceștia nu îi recompensau cu sume de bani.  

În urma apelurilor la 112, luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Buzau au intrat în alertă. În câteva minute, autospeciala mascaților a interceptat un prim grup de colindători. Șase băieți cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani au fost puși la pământ și încătușați, alți câțiva fugind de teama forțelor de ordine, deși spun că n-au făcut niciun rău.

Câțiva localnici nemulțumiți de modul în care a acționat poliția spun că nu era necesară folosirea forței. Alții susțin că, dimpotrivă, tinerii agitau bâte și îi speriau pe șoferi. Cei din urmă se vedeau nevoiți să scoată bani din buzunar pentru a putea trece mai departe. Polițiștii au aplicat amenzi contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>