Menu

Social
ALGE TOXICE?

Descoperire alarmantă în Marea Neagră. Mai multe specii de alge pot fi toxice pentru oameni şi pentru vieţuitoarele din apă. Savanţii de la Institutul de Cercetări Marine Constanţa spun că este greu să ne ferim de ele: plantele sunt invizibile cu ochiul liber şi secretă o substanţă toxică absorbită rapid de scoicile care ajung în farfuriile noastre.

Încălzirea globală şi poluarea în creştere determină înmulţirea algelor toxice. Biologii fac acum teste serioase pentru a descoperi cât de periculoase sunt plantele microscopice. In laboratoarele institutului oamenii de stiinta pot examina acum in cel mai mic detaliu evolutia algelor toxice din Marea Neagra. Pentru asta au izolat peste 10 milioane de celule într-o eprubetă şi le studiază.

Pe cat de gustoase sunt preparatele din peste si fructe de mare, pe atat de periculoase pot fi pentru sanatate. O astfel de portie delicioasa servita la restaurant ar putea contine substante toxice. Asta daca pestii sau midiile din farfurie au consumat anumite tipuri de alge, despre care cercetatorii spun ca sunt periculoase. O anumita substanta toxica din alge poate provoca probleme respiratorii si alergii. Substanţa toxică din alge ajunge uşor la noi prin midiile sau peştii care au mâncat plantele.

Cercetările făcute de biologi sunt complexe. Ar putea dura şi un an până să afle cât de mare este concentraţia toxinei. Cazuri asemănătoare de alge toxice au fost semnalate în Oceanul Pacific, Atlantic şi în Marea Mediterană. Singurul mod în care putem scăpa de ele este reducerea poluării, spun specialistii. Un studiu realizat de oamenii de stiinta din Statele Unite arata ca Marea Neagra este cea mai poluata apa din Europa, iar asta mai ales din cauza gunoaielor din plastic aruncate in mare. Expertii avertizeaza ca, daca nu se vor lua masuri, peste 30 de ani oceanele si marile noastre ar putea contine mai mult plastic decat pesti.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>