Menu

Cultural
EUROVISION ÎN PREMIERĂ

Municipiul Focșani va fi în premieră gazda unei semifinale Eurovision, competiția urmând a fi găzduită de duminică, de Teatrul „Mr. Gheorghe Pastia”. Spectacolul va fi prezentat de cunoscuții artiști Diana Dumitrescu și Cezar Ouatu. Alte patru semifinale vor avea loc în orașele Timișoara, Craiova, Turda și Sighișoara.

Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, Selecţia Naţională va avea cinci semifinale organizate în tot atâtea orașe din țară. Printre ele se numără și municipiul Focșani care va găzdui prima semifinală ce va avea loc pe scena Teatrului Municipal „Maior Gheorghe Pastia”. Primarul din Focșani speră ca anul viitor orasul să fie chiar gazda finalei naționale a Eurovision.

Directorul teatrului din Focsani se bucură că un astfel de eveniment are loc chiar în anul sărbătoririi centenarului Marii Uniri de la 1918. Focșănenii consideră că municipiul lor merită să fie așezat alături de alte orașe cu importanță culturală din România.

În acest an, Selecţia Naţională se va desfăşura sub sloganul „Eurovision uneşte România!“ iar următoarele etape se vor desfășura în orașele Timișoara, Craiova, Turda și Sighișoara.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>