Menu

Social
SĂ O AJUTĂM PE ELENA!

O tânără, mamă și polițistă din Focşani, originară din localitatea buzoiană Ghergheasa, a fost diagnosticată cu tumoră cerebrală şi are nevoie urgent de ajutorul nostru. Este vorba despre Lenuța Cernica, în vârstă de 30 de ani, din Focșani. Pentru a veni în sprijinul poliţistei, pe o rețea de socializare a fost creat grupul ,,Apel Umanitar! Elena are nevoie de noi!,,.

Este frumoasă, mereu zâmbitoare, dornică de viață, iar rudele și prietenii spun că este o luptătoare. Așa o descriu toţi cei care o cunosc pe Lenuța Cernica, o tânără mamă și polițistă. Agent principal Lenuța Cernica, polițistă în municipiul Focșani, la Ordine publică, a devenit cunoscută în oraş după ce presa locală a scris despre ea, atunci când a câștigat diferite premii la concursuri sportive. Recent, pe când făcea un antrenament în sala de sport, Elena, așa cum este cunoscută printre rude și prieteni, a căzut din picioare și pur și simplu nu și-a mai putut controla partea dreaptă a corpului.

„Am ajuns la UPU Focșani, mi-au făcut o perfuzie și m-au trimis acasă. Dar eu știam că ceva nu e în regulă. Am fost la control la Neurologie și doamna doctor mi-a zis să fac imediat un tomograf. De aici, am ajuns de urgență la Spitalul Bagdasar Arseni din București, unde am stat o lună cu tratament, dar degeaba. Mi-a făcut mai mult rău. Mi-au făcut apoi biopsie, am așteptat din nou și rezultatul a fost că am tumoră cerebrală parietală profundă, respectiv oligodendrogliom anaplazic. E o tumoră cu infiltrații, e mai complicat”, a povestit agent principal Lenuța Cernica, jurnastilor de la Monitorul de Vrancea.

Astăzi, Lenuța Cernica, originară din localitatea buzoiană Ghergheasa, a mers la Spitalul Monza, din București, pentru a afla ce soluții sunt pentru a fi din nou bine.

„Am dat la o parte problema și mă gândesc doar la soluții. Am nevoie de un medic foarte bun”, a adăugat tânăra de 30 de ani, care are un copil de un an și două luni.

 Intervenția chirurgicală o costă pe Lenuța Cernica cel puțin 7.000 de euro. Oricine dorește să o ajute poate dona în contul RO05UGBI0000232011326RON, deschis la GarantiBank pe numele tinerei. Orice sprijin contează,

SĂ O AJUTĂM PE ELENA!

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>