Menu

Justiție
CITAT ÎNTR-UN NOU DOSAR

Fostul deputat, Vlad Cosma, citat astăzi, la DNA Ploieşti nu a putut fi prezent la audieri, pentru este plecat din țară. El ar fi trebuit fie audiat într-un nou dosar deschis de procurori în urma presupusului şantaj la care au fost supuşi pentru a renunţa la cercetări împotriva familiei Cosma.

dna-ploiesti

Informatia potrivit careia Vlad Cosma nu poate fi prezent la audierile de la DNA Ploiesti a fost confirmata chiar de sora acestuia, Andreea Cosma. Ea a precizat ca fratele său urmează să fie audiat în ziua în care se va întoarce în România. Ieri, procurorii DNA au declarat că Vlad Cosma, inculpat pentru trafic de influenţă într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a prezentat denaturat situaţia dintr-un dosar penal aflat în curs de urmărire penală, folosindu-se de colaje ale unor înregistrări pe care le-a realizat personal. DNA a transmis că, înaintea difuzării acestor înregistrări, persoane din anturajul lui Vlad Cosma s-au prezentat în mod repetat la şeful Serviciului Teritorial Ploieşti şi la alţi procurori/ofiţeri de poliţie judiciară, ultima dată fiind chiar vineri, 9 februarie 2018.

Persoanele in cauza le-ar fi cerut  procurorilor să facă demersuri astfel încât să îi creeze o situaţie juridică favorabilă lui şi tatălui său, Mircea Cosma, cercetat pentru luare de mită şi abuz în serviciu în acelaşi dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu termen pe 19 februarie 2018, în care este inculpat şi fiul său.

 

 

 

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>