Menu

Social
SUBVENȚII DUPĂ CONTROL

Au fost controlați prin satelit și abia acum și-au primit subvențiile. Este vorba despre 150 de fermieri din județul Buzău, care nu au primit niciun leu din subvenţia campaniei 2017, din cauza verificărilor prin teledetecţie. În această perioadă, Agențiile de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură din țară sunt pe finalul campaniei de achitare a subvențiilor pentru anul trecut.  

La Buzău, controlul anual prin teledetecţie a fost declanşat vara trecută pentru un număr de 150 de fermieri. Prin acest sistem a fost verificată veridicitatea informaţiilor trecute de fermieri în cererile unice de suprafaţă depuse la Agenția de Plăţi și Intervenție pentru Agricultură. La nivelul județului Buzău sunt inregistrati peste 20.000 de fermieri.

Agenția de Plăți și Intervenție alege în fiecare an un alt eşantion de suprafaţă şi fermieri pentru a fi verificat: fie prin control la faţa locului, fie prin teledetecţie. Teledetecţia este o tehnologie de obţinere a informaţiilor privind suprafaţa terestră de la distanţă, fără a intra în contact cu aceasta, prin utilizarea aparaturii ce foloseşte radiaţia electromagnetică.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>