Menu

Social
DRUM SURPAT

O alunecare masivă de teren produsă pe un drum din comuna buzoiană Lopătari a dus la izolarea, timp de mai multe ore, a peste 1500 de suflete din trei sate. Surparea este una mai veche dar s-a reactivat în urma precipitațiilor abundente din ultimele zile. Traficul a fost restabilit, la orele pranzului, după ce s-a acționat cu un buldoexcavator.

Un drum care leagă două sate ale comunei buzoiene Lopătari s-a surpat azi-noapte din cauza precipitațiilor abundente căzute in ultimele zile. La primele ore ale dimineții, o comisie constituită la ordinul Prefectului județului Buzău s-a deplasat în comuna Lopătari pentru a evalua situația și pentru a căuta soluții ca drumul comunal afectat de surparea de teren să fie redat în folosință cât mai repede.

Alunecarea este una mai veche dar s-a reactivat în urma precipitațiilor abundente din ultimele zileLa orele dimineții, s-a acționat cu un buldoexcavator. După ce mai bine de 12 ore nu s-a putut circula pe drumul comunal 159, legătura dintre satele Luncile, Terca, Ploștina și restul comunei buzoiene Lopătari a fost restabilită. Traficul este însă restricționat, până când se vor face lucrări ample de consolidare.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>