Menu

Administrativ
ÎMPRUMUT CONTESTAT

toma3-473x500Încă un scandal în Consiliul Local Buzău! Un împrumut de 61,7 de milioane de lei  solicitat de primarul Constantin Toma prin prin lansarea unei emisiuni de obligațiuni a stârnit critici din partea unor consilieri ai Opoziției. Aceșia susțin că primăria ar trebui să atragă fonduri europene, nu să se împrumute! Edilul, în schimb, susține că prin economiile care se vor face în următorii ani, se poate restitui fără mari bătăi de cap creditul obținut prin vânzarea de obligațiuni municipale. Până la urmă, suspus aprobării, proiectul a fost votat.

Proiectul privind contractarea unui credit de peste 60 de milioane de lei, prin emiterea unei emisiuni de obligațiuni municipale, bani cu care edilul Buzaului vrea să moderenizeze câteva obiective din oraș a starnit astazi ample polemici in Consiliul Local. Consilierii Opoziției considera ca aceste investitiții ar fi trebuit realizate cu bani europeni.

Consilierii Opoziției au criticat si faptul că proiectul nu a fost supus dezbaterii publice înainte să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Consilierii acuza si faptul ca Primaria va cheltui mai mulți bani pentru modernizarea Bazarului și a Cinematografului Dacia, decat pentru asfaltări de străzi. Edilul Buzaului sustine insa că prin economiile care se vor face în următorii ani, se poate restitui fără mari bătăi de cap creditul obținut prin vânzarea de obligațiuni. În sprijinul său, primarul a adus la ședință un consulatant financiar, care a explicat că mai multe primării din țară au ales această soluție prin care și-au modernizat infrastructura.

In ciuda opozitiei liberalilor sau consilierilor PMP, proiectul a trecut prin votul majoritatii PSD-ALDE. Rămâne de văzut dacă fonduri de investiții, bănci sau persoane fizice vor fi intresate să achiziționeze obligațiunile municipale emise de Primăria Buzău. Prin acest proiect, Primaria Buzau propune contractarea și garantarea cu venituri proprii a unei finanțări rambursabile interne prin emisiune de obligațiuni municipale, în sumă de maxim 61,79 milioane de lei.  Primăria va răscumpăra obligațiunile într-o perioadă între 10 și 20 de ani, plătind însă o dobândă de 4,5 – 5 la sută.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>