Menu

Sport
ACADEMIA PERFORMANȚEI

gica-hagiAntrenorul şi patronul campioanei en-titre, Gică Hagi, a recunoscut că planul Academiei de la Ovidiu l-a conturat încă din 1998, pe când evolua pentru Galatasaray. „Regele” susţine că s-a documentat foarte mult înainte de a pune bazele proiectului şi că a luat drept model sistemul olandezilor de la Ajax Amsterdam. Hagi a fondat Academia în 2009.

Performanţa Viitorului din stagiunea precedentă a fost consemnată la nivel de mondial. 57,7% din lotul campioanei a fost constituit din jucători crescuţi în propria pepinieră. Din 2009 şi până în prezent, FC Barcelona e singura echipa din lume care a mai triumfat în competiţia internă, având un asemenea procent. Este vorba despre echipa catalanilor din 2012. Ajax completează podiumul, ehipa din sezonul 2009-2010 fiind alcătuită în proporţie de 55.2% din jucători trecuţi prin academia „lăncierilor”. În general, pentru a câştiga un campionat e nevoie de un buget solid şi de transferuri costisitoare.

Gheorghe Hagi a reuşit să ne demonstreze că în fotbal poţi ajunge numărul unu, fără salarii exorbitante sau transferuri de milioane.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>