Menu

Sport
PROMOVAREA, TOT MAI APROAPE

SCM Gloria s-a apropiat și mai mult de Superliga Națională de rugby. Echipa buzoiană a câștigat, în weekend, pe terenul ocupantei locului 2, Tomitanii Constanța, rezultat în urma căruia și-a consolidat poziția de lider al ligii a doua. În aceste conditii, echipa buzoiană va găzdui, la vară, semifinala play-off-ului ligii a doua, care va decide echipa ce va ajunge în elita rugby-ului românesc.

SCM „Gloria” s-a distanţat în fruntea clasamentului Diviziei Naţionale de Seniori, după victoria din weekend, de la Constanţa, cu Tomitanii, ocupanta locului 2 înaintea rundei. După victoria din urmă cu o săptămână, din Parcul Tineretului, cu CS Năvodari, echipa buzoiană a tranşat în favoarea ei şi celălalt derby, scor 28-17, succes care îi aduce pe rugbiştii buzoieni foarte aproape de câştigarea sezonului regulat. Oaspeţii au punctat la Constanţa din trei eseuri, prin Bulearcă, Barnard şi Schepeers, toate transformate de Niţu, care a reuşit şi două lovituri de pedeapsă.

Pentru gruparea de pe Litoral, au punctat Cristian Boboc – două eseuri, Cordin Bercu – un eseu şi Alexandru Afloare – o lovitură de pedeapsă. După etapa de ieri, SCM Gloria conduce în clasament cu 49 de puncte, urmată de CS Năvodari, cu 43 de puncte şi Tomitanii Constanţa, cu 40 de puncte. Sâmbătă, în următorul joc, penultimul din sezonul regulat, echipa buzoiană primeşte, în Parcul Tineretului, vizita celor de la RC Bârlad.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>