Menu

Social
DISTRACȚIE MULTĂ CU BANI PUȚINI

Dacă la Mamaia prețurile distracției urcă până la cer …cu elicopter sau pe nota de plată, la celălalt capăt al Litoralului lucrurile stau diferit. În Vama Veche tinerii se distrează cu ce au la-ndemana și nu-s foarte pretențioși. Pe scurt  -Vama Veche este locul unde socotelile sunt simple: distracție multă cu bani puțini.

Berea curge-n valuri, muzica se aude peste tot și de toate genurile iar de haine de lux și fitze n-a auzit nimeni, și nici nu vrea s-audă.  Principiile după care se trăiește în Vamă sunt altele: singurele iubiri de o vară pe care le regreți sunt cele care NU s-au întâmplat”. În rest, vamaioții nu au păreri de rău și nici nu tânjesc după lucruri scumpe. 15.ooo de tineri  s-au mutat pentru câteva zile la mare, în Vama Veche. Aici, de cum s-a crăpat de ziuă, unul câte unul, vamaioții au început să cucerească plaja. Nerăbdători să le arate prietenilor atmosfera de libertate, mai mulți tineri s-au fotografiat și au încărcat imaginile pe Facebook. Este locul ideal pentru o vacanță de neuitat, au ținut să le transmită. Pentru mulți, însă, distracția înseamnă simpla leneveală, pe plajă, sub razele soarelui cu chitara în brațe. Alții au stat mai toată ziua la terasă. Și-au încărcat bateriile, căci vacanța se anunță lungă.

La Vama Veche, socotelile sunt simple: cine vrea distracție pe bani puțini alege cazarea la cort și berea la draft. Tocmai de aceea, mulți se reîntorc an de an. O noapte de cazare în Vamă costă 220 de lei, acum de 1 Mai. Indiferent însă de unde puneți capul pe pernă noaptea, la Vama Veche e loc pentru oricine. Atmosfera veche… din Vama Veche se păstrează în zona în care încă sunt amplasate corturile. Acolo pare că timpul a rămas în loc, iar obiceiul stațiunii e bine conservat chiar și printre străini. E drept că Vama Veche s-a mai schimbat pe ici pe colo, dar nu s-a pierdut, spun cei care încă vin aici. Stațiunea este în continuare în topul preferințelor turiștilor.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>