Menu

Sport
VICTORIE LA FINAL DE SEZON

Victorie pentru SCM Gloria Buzău, în weekend, la Petroşani, în ultima etapă a Diviziei Naţionale de Rugby. Echipa din Buzău a câștigat împotriva formației locale cu scorul de 42 la 24. Sâmbătă, în semifinala play-off-ului, SCM Gloria va juca pe teren propriu împotriva formației Rugby Club Bârlad.

Echipa de rugby a clubului Gloria Buzău a obţinut, în weekend, cea de-a 12-a victorie în cele 14 etape din campionat. Echipa buzoiană a trecut cu scorul de 42-24 de Știința Petroșani, rezultat care confirmă un parcurs fără greşeală în retur si care arata că echipa lui Costică Merșoiu este în formă maximă înaintea celei de-a doua părţi a campionatului. SCM Gloria va continua drumul spre primul eşalon, mai având de trecut doar două obstacole. Primul dintre ele, sâmbătă, când, în Parcul Tineretului, rugbiştii Gloriei vor întâlni pe Rugby Club Bârlad, formaţie care a încheiat sezonul regulat pe locul 4. In semifinalele play-off-ului, cealaltă dispută va fi una în familie, punând faţă in fata pe Tomis Constanţa şi CS Năvodari.

Învingătoarele din aceste două partide se vor confrunta, apoi, pe teren neutru, în marea finală, unde câştigătoarea va primi biletele pentru SuperLigă. Partida SCM Gloria Buzău – Rugby Club Bârlad va avea loc sambata, de la ora 11.00, pe stadionul din Parcul Tineretului. Intrarea este liberă!

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>