Menu

Social
ÎN LOC DE TĂIERI, ÎMPĂDURIRI

După  defrișări masive, au început  împăduririle. În încercarea de a repara răul făcut, Romsilva realizează,  an de an,  campanii de împădurire în toată țara.  La Buzău, în primavara acesta, autoritățile se laudă că au fost împădurite nu mai puțin de 32 de hectare.

Tăierile ilegale din pădurile României au dus la dispariţia, peste noapte, a mii de hectare. Autoritățile în domeniu speră să mai repare din răul făcut în ultimele decenii prin demararea unor acţiuni de împădurire. Numai la Buzău, în primavara acesta,  șefii Direcției Silvice spun că au fost împădurite 32 de hectare.

Au fost plantaţi  în județul Buzău aproape 200 de mii de  puieţi din specia molid, brad, gorun, salcâm şi stejar rosu .  Puieţii au fost produşi, în cea mai mare parte, în pepiniera proprie a Direcţiei Silvice Buzău.

În acţiunile şi manifestările care au loc in fiecare primavara, în cadrul „Lunii plantării arborilor“, se implică atât Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin Direcţia Silvică Buzau , cât  şi societatea civilă, prin voluntariat. Scopul programului este de a reaminti şi sensibiliza cetățenii, dar şi factorii de decizie, despre rolul pădurii și importanţa menţinerii echilibrului ecologic al mediului.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>