Menu

Administrativ
DISCUȚII APRINSE ÎN CONSILIUL LOCAL

Discuții aprinse în ședința de astăzi a Consiliului Local Municipal Buzău, pe tema unui împrumut de 61,7 de milioane de lei,  solicitat de primarul Constantin Toma prin lansarea unei emisiuni de obligațiuni. La trei luni după aprobarea proiectului inițial, astăzi, șefii Primăriei au convocat o ședință de îndată, la care s-a supus aprobării efectuarea unui împrumut la bănci în cazul în care obligațiunile emise de municipalitate nu vor avea căutare. Consilierii Opoziției nu au fost de acord cu această idee, unii consilieri venind cu propunerea că obiectivele ce urmează a fi reabilitate cu banii obținuți din împrumut să fie realizate prin parteneriate public-private. Supus la vot, proiectul a trecut în forma propusă de edil,  prin votul tuturor celor 17 consilieri prezenți.

In urma cu trei luni, consilierii locali din Buzau au votat un proiect privind contractarea unui credit de peste  60 de milioane de lei, prin emiterea unei emisiuni de obligațiuni municipale, bani cu ajutorul cărora edilul Buzaului intenționează să moderenizeze câteva obiective din oraș. Astazi, in cadrul unei  sedinte  de  îndată, primarul    Constantin Toma a venit unele completari la acest proiect, prin care solicită și accesarea unui credit bancar, în cazul în care obligațiunile emise de municipalitate nu vor avea căutare.

Consilierii Opoziției considera ca aceste investitiții ar trebui realizate fara ca municipalitatea sa se imprumute la instituții bancare.  Aleșii liberali au adus cateva amendamente la acest proiect , dar care n-au fost luate in seama de majoritatea PSD-ALDE. Consilierii PNL considera că Primaria  Buzau n-ar  trebui sa  să accesese credite bancare pentru modernizarea Bazarului și a Cinematografului Dacia, două dintre obiectivele vizate d ereabilitări, ci să apeleze la parteneriate public-private, așa cum se întâmplă în orașele dezvoltate ale țării.

Chiar dacă au fost discuții aprinse pe acest subiect, roiectul privind  efectuarea unui împrumut la bănci în cazul în care obligațiunile emise de municipalitate nu vor avea căutare printre persoanele fizice și juridice  a trecut prin votul tuturor celor 17 consilieri locali prezenti la sedinta de îndată de astăzi.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>