Menu

Sport
REVENIRE ÎN ITALIA?

Ianis HagiIanis Hagi ar putea reveni în Serie A, la doar jumătate de an de la revenirea în Liga 1, după experiența Fiorentina. Presa din Italia anunță că decarul Viitorului este dorit de o echipă care va juca sezonul viitor în Liga Campionilor.

Italienii anunță că fiul lui Gheorghe Hagi este dorit de AS Roma, formație care a terminat sezonul precedent din Serie A pe locul 3 și a jucat în semifinalele Ligii Campionilor. Roma ar oferi o sumă între 4 și 5 milioane de euro pentru Ianis Hagi. Di Francesco l-ar dori pe Ianis Hagi ca variantă de rezervă pentru Javier Pastore, jucătorul argentinian pe care echipa romană îl va transfera de la PSG în această vară. Dacă mutarea s-ar concretiza, pentru Ianis ar fi a doua experiență în Italia. În perioada petrecută la Fiorentina, Ianis Hagi a fost folosit mai mult la Primavera, unde s-a remarcat prin câteva goluri spectaculoase. La echipa mare, a prins doar 48 de minute, în sezonul trecut. De la revenirea în Liga 1, Ianis a fost cel mai bun om al Viitorului.

În 14 meciuri disputate pentru formația antrenată de tatăl său, Hagi jr. a marcat 6 goluri și a oferit 4 pase decisive.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>