Menu

Sport
AU CÂȘTIGAT CUPA

Voința Lanurile este câștigătoarea finalei Cupei României a județului Buzău! Jucătorii din Lanurile s-au impus cu scorul de 3-2 în fața celor de la S.C.M. Gloria Buzău, golul victoriei fiind înscris în prima repriză din prelungiri. Meciul, disputat pe stadionul municipal din Rm. Sărat, cu dese răsturnări de situație, a ținut suporterii cu sufletul la gură, cele două formații oferind un adevărat spectacol.

Rm. Sărat a fost, seara trecuta, gazda finalei fazei județene a Cupei României, dintre S.C.M. Gloria Buzau si Vointa Lanurile. Organizat de Asociatia Judeteana de Fotbal Buzau si Federația Română de Fotbal, evenimentul a atras un numar mare de suporteri. In ciuda ploii torentiale de ieri, partida s-a disputat in conditii excelente, terenul de la Rm. Sarat dovedind ca este cel mai bun din judet. Meciul a avut destule rasturnari de situatie, care au tinut suporterii cu sufletul la gura. La finalul celor 90 de minute de joc, scorul a fost 2-2, insa la inceputul primei reprize de prelungiri Vointa Lanurile a inscris golul care i-a adus victoria si a stabilit scorul final al partidei 3-2.

Odata cu obtinerea acestui trofeu, Vointa Lanurile a demonstrat din nou ca este specialista Cupei Romaniei, la nivelul judetului Buzau, ajungand in finala de 10 ori in ultimii ani.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>