Menu

Sport
SĂRBĂTOARE LA PROMOVARE

A fost sărbătoare, sâmbătă seară, pe stadionul municipal Buzău. La un an de la înfințare, SCM Gloria Buzău a reușit promovarea în Liga a III-a la fotbal, după o dublă de baraj câștigată leger în fața formației Perscarusul Sarichioi. 8-1 a fost scorul general al  dublei manșe, iar acum Gloria Buzău se pregătește pentru Liga a treia, acolo unde va întâlni alte două reprezentante ale județului Buzău, Metalul și CSM Rm. Sărat.

Meciul retur, disputat la Buzău, sâmbătă seară, împotriva formației Pescărușul Sarichioi, a însemnat o simplă formalitate pentru fotbaliștii de la SCM Gloria Buzău. La adăpostul victoriei din meciul tur, care s-a jucat săptămâna trecută, scor 3-0, buzoienii au evoluat dezinvolt în fața celor 1.000 de suporteri și au obținut un nou succes clar, 5-1. După această dublă de baraj, formația buzoiană a reușit o promovare pe deplin meritată in Liga a III-a, performanță remarcabilă în condițiile în care clubul a fost înființat exact în urmă cu un an.

Astfel, SCM Gloria Buzău se alătură cluburilor  Metalul Buzău și CSM Râmnicu Sărat în eșalonul trei al fotbalului românesc pentru noul sezon competițional. Oficialii din Crâng caută soluții acum pentru întărirea lotului echipei pentru noul sezon, în condițiile în care eșalonul trei are un nivel valoric mai ridicat decat liga judeteana.

Sursa: Arena Buzoiana.ro

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>