Menu

Sport
EGAL ÎN PRIMUL AMICAL

FCSBFCSB a terminat la egalitate primul meci amical disputat în Olanda, 1-1 cu FC Bruges, la capătul unei partide în care roş-albaştrii au convins doar în repriza a doua. Probabil că nu întâmplător, echipa lui Nicolae Dică a avut o prestaţie solidă abia după introducerea pe teren a lui Olimpiu Moruţan.

Moruţan, mijlocaşul transferat de la FC Botoşani, căruia Gigi Becali i-a fixat o clauză de reziliere de 70 de milioane de euro, a avut o evoluţie foarte bună. Moruţan a intrat excelent în joc, şi-a asumat multe responsabilităţi la construcţie, a ratat o mare ocazie şi a scos penalty-ul pe care Florin Tănase l-a ratat în final, când putea aduce victoria vicecampioanei României. După o primă repriză dezamăgitoare, FCSB a preluat controlul meciului şi a anulat rapid avantajul luat de Bruges încă din minutul 4.

Teixeira a egalat, în urma unui corner, apoi elevii lui Dică au dominat clar şi au ratat ocazii importante de a trece în avantaj. Una dintre acestea i-a aparţinut chiar lui Moruţan, al cărui şut puternic de la marginea careului a fost respins de portarul belgienilor, în minutul 67.

Lasă un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>